se dedică soţiei mele, Elena şi copiilor mei: Oana, Octavian şi Elena
                      

PARTEA I :

 PARANOIA DE SERVICIU

CARAVAGGIO

                           lui TICĂ GHINIŢĂ, in memoriam...

am venit la el – mult după ce m-aşteptase

Fratele meu cel Bun: l-am aflat

liniştit – întins între florile umbrei

cu ochii închişi – a sumbră veghere

de sine...

îl cuprinsese – deja

gerul pământului

m-am aplecat spre fruntea lui

să-i dau ultima sărutare: deja

îmi degerau buzele – cu sălbatic

incendiu – gonite din Poarta Cetăţii

viscol şi înţepenire-a

peceţilor vorbei

şi-atunci pe dată  - el – larg - şi-a deschis

spre mine – tulburi

otrăviţi de funesta – irepresibila chemare

Amândoi Ochii

ne-am privit hulpav – ochi în ochi (...ai lui într-ai

mei – ai mei într-ai

lui...) – înţepeniţi în

sumbre extaze

...de-atunci – nimeni nu ne-a mai văzut:

Călăuză mi-a fost el şi şperaclu – spre unde

nu-i voie unul ce se zice că-i viu

de trecut...

...prăvălitu-s-au peste noi

bolţi de morminte:

cu capul pe pieptul Fratelui Geamăn

scufundat şi supus întru toate – prefirându-ne

între osiile timpului – pulbere

***

ÎNCERCARE DE POZIŢIONARE

oare din ce parte trebuie privită

lumea asta – ca s-o

suporţi – şi să trăieşti în ea?

dinspre copilărie – se vede-o grădină

dinspre bătrâneţe – -un dezastru

iar eu – tot mai înspăimântător de  

credibil – de dezastru m-apropii

treptat  -  nu-mi mai rămâne nimic din alegerea

părţii celui care priveşte...

***

FALSĂ GHICITOARE

avem la dispoziţie o eternitate – pentru

a afla ce e moartea – şi

doar câteva clipe...ani... – pentru a desluşi

ce-ar fi viaţa...

...deci  - să-ncercăm  - să ne

aventurăm a trăi! – chiar dacă nimeni nu ne dă

garanţia – nu mai vorbesc de

certitudinea – că

vom şi

desluşi ...

***

Eu – grecul mării...

              confratelui meu spiritual IOAN EVU

Eu grecul mării  - mereu încep epopee...

mări de eroi – prin voci arzătoare

slăviţi revoltele - spre zei străpungătoare

slăviţi ameninţările lui Ajax către ceruri

răpiţi-mă acestei pustiiri sălcii – şovăitoare –

a celui mic – umil şi jalnic – lui –

pământului - răpiţi-mă şi

arătaţi-mi – printre nori

noi – liberate de-orice lanţuri ale pribegelor logici

zori...

cântă – zeiţă – mânia ce-aprinse un suflet

plebeu – dar purtând

coroanele celestului jind...

cântă – zeiţă – şi nu te sfârşi

numai în cântec de zi: mult mai mistic – mai

falnic – nopţi se-aprind – nopţi mistuind

orice zăbranic – nopţi de trufaşe cântări ale

morţilor celor mai vii – morţii

arzând în cosmice  - de văpăi

bătălii...

cântă – zeiţă – puterea din om  - din braţe

din piepturi – puterea pe care nu zeii ne-au

dat-o – ci-a noastră deplin

clocotindă mânie – cu pumnul

cerând – de la

ceruri - averea...

din oarbe – celeste mânii – s-au

născut toţi eroii

toţi cei care pe zei îi înfruntă

la zei se încruntă – şi numai de

luptă cumplită şi-aprinsă – orbeşte –

 ameţitor de înalt şi

trufaş – ei ascultă...

***

De-ale iluziei vieţii...

mereu s-o iei de la capăt…

parcă viaţa ta ar lua-o  - şi ea

mereu de la capăt…

diii – boală de viaţă – prin ce grohotişuri m-ai

băgat  -  de nu mai ştiu deosebi

o roată de

alta  - şi rămân – poponeţ – cocoţat în vârful

carului...

*

ce bine e când ai haine de

schimb: lepezi de pe tine-o

femeie – tragi pe tine – degrabă

o altă femeie – cu care te-mbraci

uscat şi aseptic – blindat contra

pneumopatiei…cardiopatiei… - mă

rog – tot boli dintr-astea - de

suferinţă - oftare şi

febră…

altfel – dârdâi ca un

pui de bogdaproste – toată

viaţa…

*

nu  prea am gânduri – dar

ţin la ele – câte

sunt – şi pe unde

vor fi fiind ele

plecate

*

mi-e tot mai lene să fac gesturi

să mă desfac – dezlipesc – descleiez în

gesturi – nici decisive nici nondecisive

de niciun fel:

aş dori – fierbinte – să mă-ntorc

în OU

chiar şi în oul numit “Moarte”

dacă alt ou nu e pe piaţă

şi de-acolo – din ou – m-aş apuca

să strig – laolaltă cu toţi neguţătorii:

“care mă vrei care mă vinzi care

mă cumperi

bunule Iuda – vino şi

fă-ţi datoria – fariseilor

nu vă lăsaţi aşteptaţi

hai – cumpără-mă şi

asimilează-mă în tine

semenule frate

o – Non-Identitate

topeşte-mă în tine

Sublimă Lumină

Lină Cornalină

bagă-mă-n  pântecul tău fără viscere

şi fă-mă să dispar

moale inform incolor

inodor – în

ceea ce n-am gândit

niciodată urât despre fire…

linişteşte-mă – mai iubitor decât oricare Mire”

***

POVESTEA POVEŞTILOR

(Reţetă încă nerospusă-ori-servită… )

…a fost el - dar ea de-i lipsă

peste lumi se face-eclipsă!

…au fost socri ori balauri

şi război lupte-ntre tauri…

s-au cernit rudenii multe

a venit apoi bufonul…

au fost glume şi insulte

făt-frumos ţinea flaconul…

…cei bătrâni se-nţelepţiră

vocile încremeniră…

prin vâlvori de foc răzbiră

toţi cei buni – asta vă miră?

o – plictisul din ureche

cum aleargă ca de streche…

…şi-aşa trecu povesteasa

dintr-un veac în alt mileniu

toţi lăudară mireasa

şi poveştii   -  -un dram de geniu…

dacă deci urmaţi zicala

şi vă vreţi “shakespeare”-i cu mână

nu uitaţi de geniala

“…linguriţă de smântână…”

***

Corbul de rasă albă

aparţin rasei albe – mare brânză

egoistă brânză de nici

zărul nu se scurge din cremoneza

cremonioasa ei seacă răutate

cu râie cu negi cât pumnul pe spate

nu există crime pe care ea

cromata – forjata rasă albă să nu le fi vomat frenetic

în lume – aparţin

unei rase specializate în dumnezei pe

bandă rulantă

unde te uiţi unde te-aşezi ţi-e frică să nu

striveşti şifonezi

trezeşti din plictis – isterizezi – cel puţin

pentru-o jumate de zi - vreun

sclivisit tiranic răsfăţat ca toţi dracii

zeu

aparţin de rasa cu cele mai mari dureri de bătături din

istorie - adică din toate statisticile cizmăresco

crăieşti - aparţin de rasa cu cai şi trăsuri şi

atâtea şi-atâtea regale scursuri…

stau pe cracă şi croncănesc în pustiu – stau

călare pe hoitul meu şi-l privesc îndeaproape şi

îmi vine un inexprimabil dor de lătùri

când aud horcăind de moarte-atâtea guri

stau pe cracă  - mai negru decât orice alb – şi

visez la scăfârlii jupuite de scalp

stau pe cracă ce înălţime convenabilă – de la care

ţin cele mai savante “spiciuri” ciumaţilo

 cu picioarele-afară din

case din care…

aparţin rasei albe – corb cu pene de nea

croncănesc alb – şi-mi car prada  - s-o prepar de

ciuguleală – pe-o stea…care-o fi ea…

corb visător – visul meu e un ochi

scos smuls ţâşnit – fleoşc! - din

orbită  -  dintr-o singură lovitură de

plisc – fără niciun risc

corb visător – visele de zor le

măsor - cu cât pământenii mai

întâmplător sau

nu – mor

n-am soaţă sau soţ – eu sunt mai cu moţ

eu – pentru penele mele

albe – eu am doar decor

***

Vreau…

vreau – cu-adevărat – vorbele altui tărâm

să devină pietrele albiei

gândului meu

vreau – cu-adevărat – surd cântec de

sirene – vorbele-mi să

ademenească – şi ca-n vis să sfărâme

corăbii – să-nece

lumi – şi iar – sub zodii tulburi

de noi răsărituri – să le

învie – cum n-a înviat

nimeni – nicicând – sub

fulgere-albastre

cu frunţile – dureros încordate – în  trecerea

nesfârşitelor hoarde de gânduri – noi doi

Rege-Regină – să plutim pe sub

mări  - într-o singură raclă

sfinţiţi – purtaţi

în zvâcnet de valuri – prin

corurile tăcerii abisului

***

Demult – când…

demult – când erau ierni vechi şi

sfătoase – dormeam sub zăpezi precum

urşii…

era un acolo fără atunci: dintre

coastele pieptului – îmi

fulgerau ţurţurii de gheaţă ai

Fântânii Miracolelor

încremenite

pe atunci nu aveam nevoie de nicio

credinţă – pentru că debordam de

încredere: pur şi simplu – eram maestrul

balurilor zăpezii – eram cavaler

de onoare – fiecărui fulg

nu puteam nici atunci iubi – dar asta

pentru că eram

cel mai iubit: dinaintea castelului

 meu – trăgeau

grele caleşti - ori

încotoşmănate sănii – trosnind de

zvârcolită – neliniştea tentaculelor de

sărbători – ale Femeii

n-am reţinut – firesc – niciun chip – ci doar

fierbinţeala – rostogolită precum buştenii spre jertfa

grătarelor de la mii de cămine…

şi – suveran – prăbuşeam peste

incendiile spontane - avalanşa

tinerei – superbei mele

lucidităţi – clarviziunii stelare

(căci – vă spun – numai cu stelele mai

catadixeam să-mi

fac semne secrete – prin fulgere: ele

stelele – sunt – toate – de

neam – de ranguri tot mai înalte – cu cât

îngheaţă lumini mai deplin)

era atâta linişte – în catedrala

înaltului meu cântec de

singurătate – atotbiruitor

***

Cărăruie...

Cărăruie, cărăruie,

Unul e, şi altul nu e…

Toţi te urcă, toţi te suie,

Şi să ştie-ar vrea, pârliţii,

Când să dea foc umilinţii…

Cărăruia vieţii mele,

Tot te sui – nu dau de stele…

Poate-i vreun alt drum, o, Doamne,

Să nu dau, mereu, de toamne…

***

NEGUSTORII DE MOARTE

toţi sunt negustori de moarte – toţi

schimbă-ntre ei sortimente cât mai

fistichii – de

cranii

toţi vomită-ntre ei cuvinte – jurăminte

promisiuni – rugăciuni: icnesc oribil – spumegă şi

asudă a moarte

într-una – de parcă s-ar fi otrăvit cu ciuperci

veninoase – trimise-n dar la ospăţ de

Greul Pământului

la mijloc – pe tarabă

vinovate monede: toţi zeii

***

PARFUM DE PIERSICĂ

totul trebuie să vină spre tine  - deodată cu lumina

de tine - ca un har

dumnezeiesc – iar nu atârnând precum pruncul

avortat în somn

al unui

efort

altfel – nu-i simţi mireasma – ci doar

sudoarea

grea şi iute

respingătoare

trebuie ca parfumul de

piersică să plutească – promisiune

miraculoasă – spre tine – viziune cu

hurii – mătăsuri zbătute-n amurg  de

palate - vântoase-n lumină de

dans odalisc: dacă

gâfâi întinzând mâna până-ţi trosnesc tendoanele

umărului – ceea ce ai în nări este

duhoarea putreziciunii – prefaţa

tuturor morţilor – plutind în

Cartea Aprinsă a Lumânării

***

ÎN CĂUTARE DE BALAMUC

apusul ăsta zici că-i frumos? – să-l

ia naiba

lumea e frumoasă? – o fi

dar pentru alţii

Dumnezeu nu s-a gândit şi la mine

când a creat-o – nu

nu s-a gândit – nu-i eram în minte

lumea asta nu înseamnă nimic pentru

mine: e-o negură – şi

atât

Dumnezeu e-o negură – şi

atât

şi eu sunt o negură

nu mai pot suporta nicio

negură – oricâte suliţe de

lumină ai înfige în ea

în toate e atâta nedreptate – atâta

durere strigătoare la cer – şi Lui

nici că-i pasă

e atâta ticăloşie câinească – de la

cea mai din fund rădăcină a

lumii – şi până la rânjetul

obosit şi rău (...de bandit întors acasă după

o zi de muncă...) – al Lui Dumnezeu

ne-a dat porunci despre

ceea ce El nu s-a ţinut niciodată: a ucis

a furat – a-nşelat

a creat – a ucis

a creat – a furat de la

propria lui creatură

...totul şi mereu

a învrăjbit prin porunci

s-a ascuns după porunci – ca-n

oglinzi – eidolon...

nimeni nu a fost mai neîndurător

tiran prestidigitator cu sine – cu creatura sa

decât Creatorul: un sinucigaş obsedat

grandoman – piroman - numai bun de balamuc (oare

unde poate fi plasat – în

cosmos – un balamuc pentru

Creatorul său?...)

poruncile Lui sunt infinit mai

frumoase  decât El – decât

faptele Lui: El s-a

exorcizat de tot Frumosul dintr-însul – prin

aceste porunci

şi a rămas – dinapoia cortinei

cereşti – ca un ghem de şerpi veninoşi

şfichiuind din cozi (cu

răutate şi puşi pe crimă...) întreg

universul – propria Lui

plodire – propriul Lui

Izvor de Fiinţă

...Sinucigaşul – cu priviri tulburi

nebun exasperat de clipele

tot mai rare – de

luciditate...

***

NU EXISTĂ SCHIMBARE...

nu există schimbare: dăm nas în

nas – cu noi înşine

la fiecare colţ: „e-hei...ce faci...? ...bună! ce

 mult te-ai schimbat!” – spui

croncănind plictisit – celui care eşti – vei fi

ai fost... - ce importanţă are că

filosofezi? – încerci să scapi de

 monotonie – de tine

dar te trezeşti pipăindu-te pe după limba-ţi

arsă... – nu mai încapi în nicio

cabină ori

cabală... - nicicând

norii nu-ţi schimbă decât hainele – eşti mai pompos – kinki

dar – abia de-acolo încep adevăratele – întru Furtună

recapitulări

***

...artistă a lumii plutitoare – viaţa – pe scenă

dansează

cântă – face orice

vrei – ...apoi

luminile din teatru se

sting... – şi restul  - grosul

spectacolului  - din

foaiere - e umbră – taină grotesc

habotnic jucată-păstrată... -  e

cum Shakespeare zice...: „doar

tăcere...”

***

VOCEA LUI DUMNEZEU

o zi frumoasă de toamnă – e

Vocea Lui Dumnezeu:

„Vă iert – zice El (infinitul nostalgic)  - vă iert

pentru atâta drăcească şi încinsă

vară – vă iert

pentru nesimţitoarele îngheţuri de

iarnă – vă iert

şi încercaţi să vă iertaţi şi voi...

nu vă dau bătrâneţe – nici

Nădejde  - nici măcar

secetoasă– Aşteptarea – ci

milă – necuprinsa Mea

Milă  ... între voi şi pe voi

iertaţi-vă – regăsiţi-vă – mii – în alte

mii – în surâsurile altora – închideţi pleoapele

Florii – în

Hristul de Mugure...”

***

DOINĂ...

mila Lui – mila Lui

dintre calde alelui...

stors din recile statui

untdelemn de flăcărui...

am scos spinul dintr-o seară:

stele - -nmiresmată ceară

cântă lumile-nafară

şi din toamnă – primăvară

...să nu ştergi slove-n oglinzi:

miez de noapte să aprinzi

demonul cu ochi sticlinzi

fie rob – dar să nu-l vinzi...

mila Lui – mila Lui

dintre calde alelui...

***

BLESTEMUL DE OAMENI

El a putut s-o gândească – dar

n-a putut s-o scrie – Ea

n-a putut să-l gândească – dar

a putut să-l scrie

...şi aşa trec – unul pe lângă

altul  (nu senini – ci huliţi  - chinuiţi de-ntreg

iadul) – fără să se poată întâlni – fără

să ştie vreodată că acesta le este

blestemul de oameni...: romanul vieţii – sau

romanul-roman

***

PARTEA A II-A :

AICI – LA-NTÂLNIREA TUTUROR CÂINILOR

AICI – LA-NTÂLNIREA TUTUROR CÂINILOR...

                  Motto:  Câine de pripas

                        Am fost şi-am rămas -

                         Câine-al nimănui

                        Cu soarta în cui...

nu sunt mai mare decât

un strigăt...

aici – la-ntâlnirea tuturor

câinilor – unde nu ştii dacă

rămâi cu o veste în plus – ori

cu o viaţă în minus –

aici – unde pui un ban pe

masă – în speranţa că vei mai

vedea – mâine – soarele pe cer...

aici – la întâlnirea tuturor

câinilor – unde n-ai vrea să

rămâi – agasant – între

colţii nimănui – atârnat

aici – la-ntâlnirea tuturor

câinilor – unde stai de multe

nopţi – să se facă – odată

lumină...

*

nu eşti pe placul ceasurilor - care

tac – nu eşti pe placul

oamenilor – care pier

şi stai şi-aştepţi zadarnic – dar

ce-ai mai putea – acum

face? – să se crape de-o

nouă-ntâlnire...

aici – la-ntâlnirea tuturor

câinilor – dacă ai noroc – îţi vei lăsa – treptat – amanet

toate-nfăţişările – fleacuri! – ce-odată

te făceau foarte mândru: VIZIBIL!

*

te-nvârteşti în jurul unei

pietre – privind-o – ţintă – şi

te trezeşti...

ce-ai putea spune? – mai bine

uiţi ce-ai văzut – şi-nchizi

ochii – îi mijeşti – până

iar – vezi printre ei

luminoasă – lama cuţitului

promiţând atâtea săltânde

sclipiri – atâtea smulgeri

ale moluştei – din

închisoarea propriei coaşte...

*

s-a fost deschis – în zidul

ameţitorului castel -  o fereastră: cineva

de-acolo – de foarte sus – îmi

arată-o lumină: BIJUTERIA!

nu voi avea timp – multe

nespus de multe vieţi de-acum

spre-a ajunge atât de sus – încât

să i-o smulg iritantului

cavaler – din sipetul

întredeschis – al palmei

aici – la-ntâlnirea tuturor

câinilor – nu ştii  nimic cu precizie – decât că

prudent – de mult – nimeni

nu cântă: cu turbarea-n gâtlej

cei ce nu se-arată

îşi studiază – reciproc – carotida

îşi plănuiesc – cât mai scurt

saltul final – dinaintea

sleirii de sânge pe piatră

*

vizitiii adorm – cu-obrazul pe-o

aripă de liliac:

socoteală dai – ochilor de bufniţă:

în jurul ţăruşilor lor

se-nvârt toate spaimele

lumilor – din ce în ce mai

repede şi mai

complet

*

am încercat – ordonat – soarele şi luna pe

limbă – ca pe-un alcool denaturat – şi le-am scuipat

centrifug – fug – ies din scenă

doar cu o

mână de cenuşă şi jenă

spectacolul – ca-ntotdeauna – s-a

amânat

***

CUMPLITUL PĂCAT...

o, Doamne, ce greu, ce aprig, ce cumplit păcat

măcar de o iubire să nu fii luminat...

să nu fii decât umbră, urât şi hăituit –

diavol în loc de suflet, că porţi eşti bănuit...

copacii nu-ţi sunt sprijin, iar apele te dor –

nu vrea să te primească nici piatra munţilor...

cu vântu-n vijelie, stârneşti vârtej în bernă

şi ieşi spre nicăirea, eşti şi rămâi cavernă!

în rătăciri de crivăţ şi-n pipăiri de lună

nădejde-ţi este moartea – îngheţul te-ncunună –

un duh trimite-mi, Doamne, de ură şi mânie

îngenuncheat ´nainte-i, să-i ard precum făclie –

iele şi năbădaice, snamenii năzdrăvane

batjocorit în cuget – din nor să mă destrame –

în crudul joc de viperi, venin să mă pătrundă

să simt în mine focul cum vine să se-ascundă...

***

ÎNGÂNARE DE NOAPTE...

Răstignit pe mătrăgună

Am cântat de Doamnă Bună...

Că-s ucis ori că-s strigoi

Vreau să schimb pe „eu” în „noi”...

Prin zăpadă, peste sloi

Vântului eu fi-voi croi –

Şi-n croiala cu ponos

Tot oi fi de vreun folos...

C-oi fi zeu sau numai crai

Înţelept, dar şi niznai

Milog orb ori roş în strai

Tot mă va-nghiţi vreun rai...

***

BOCET...ÎN AVANS

      Motto: un mormânt într-un mormânt

                şi  cu nimeni legământ...

               e o seară de uitare:

           ţintirim în Ursa Mare...

voi muri – trudnic şi jalnic – în

dosul cortinei – înainte de a începe

spectacolul

nu voi avea parte de feerie – ori de

aplauze

nici măcar cabotin nu mă voi numi – ci

între buze voi purta ramura de

măslin: ANONIMITATEA...

pe nimeni nu voi deranja – nu voi

eclipsa – nici măcar

de atenţie nu voi avea parte

cosmosul nu se va dezechilibra - şi

datorită imponderabilităţii

mele

cu mine dimpreună – în

acelaşi coşciug – cuminţi şi

tăcute – nimănui trebuitoare – se vor

rândui gândurile mele

o lume întreagă – de nimeni

văzută – pentru nimeni

interesantă – nimănui

revelaţie – model ori

lecţie – va accepta

să-mi împărtăşească

funebra stare de silită

discreţie...

***

A VENIT VÂRSTA...

a venit vârsta să mă întreb

cine sunt eu? ...greu...

nu-s stăpânitor-făr' de-obrăjor - nici

zână de pitici - nici măcar cretin

sobru – sau cretin cu zurgălăi – sau cretin

cu cin – ori

mut păcălici – cu lipici

de galantar – har înghiţind

har – gimnastică de

var

nu-s nici culme şi moţ de-isteţ  VIP – nici killer

ziarist – nu-s cocotă masculină

huhurează – liiceană ori

zidăresc manolìcă – nici măcar

glob-trotter – cărtărici – c-un levant

putrezind în fufanare...

nici hipopotam ham-angist şi

pleş – nici

de gaşcă – nici de speluncă

animator...

n-am băut bruderşaft cu hahamii – nici cu

belferii - cine sunt, Doamne : atâta te rog

să-mi spui...!

CINE SUNT?!

(...hăulesc eu din vârful muntelui

butaforic – bătut de rele-uragane

histrionice şi de – fulgere

autentice...)

„eşti un blestemat de

întrebărici – anonim, fireşte:

anonim anodin incolor inspid

în prostie torid...

nu te vezi nu te-auzi – poţi să bâzâi sub

paharul – poţi să urli sub

clopotul  cărţilor tale

liliace - biblice – ori  poţi

să te spânzuri – eşti

o greşeală de tinereţe – bastard

din fâneţe – al debuturilor Mele

schizoide...Amin...!” – mi-a

strigat piţigăiat sastisit

Domnul – şi a trântit – furios de

deranj – timpul

l-a trântit de pereţi şi de

timpanul Său – ca pe-un telefon

agasant: de-atunci

nu mă mai aude – sau

nu-mi mai răspunde...

surd orb şulfit nesimţit: simultan...

de aceea – astăzi

Atotputernicului nu i-a

rămas  decât să dea din

cap – extrem de umil şi

preţios – când

i se transmite totul – tactil

prin apăsări repetate şi ritmice pe

genunchii Lui (ceva de tip

Morse...)

...dar-din-dar – ciohodar - stă în faţa televizorului – şi

moţăie – snob senil ţeapăn – cu

greabăn

savant...

parcă poţi să-L mai crezi – fie şi-n

tăcerea Sa - pe

Bătrânul Potlogar?!

...„speraţi credeţi şi

iubiţi”...dragi

tâmpiţi

avid chinuiţi...!

***

LA AVIZIER...

teme-te de lovitura mea: nu

va fi răzbunătoare – va fi

grea

cât este nevoie de grea – atât cât să strivesc

păduchele nemerniciei – culcuşit în

umplutura fălcilor lumii

***

DESPRE NUME ŞI ACŢIUNE

numele noastre am vrut să le las moştenire Lui Dumnezeu:

le-am trecut de Marele Incendiu – le-am

smuls – ca pe-o jerbă de flori proaspete

şi îngânării i-am spus Cântec – iar

Cântecului i-am

sugerat a renaşte în

Muzica Sferelor

...ceea ce-am obţinut se

numea – simplu şi

unic: OM SIDERAL

...atunci am văzut ţurţurii Conferinţei de

Iarnă – pentru întâiaşi - dar şi ultima dată...

*

Te-ai ascuns – Doamne - -ntr-o hrubă

şi te-ai acoperit cu  mâl şi noroi

sângerat

Ţi-ai lăsat doar rănile-afară

şi-au crescut şi s-au întins

ne-ncetat

cei ce Te-au biciuit – sfârtecă

fără hodină – carnea – în hălci

se scurge carnea – fleşcăită de plictiseala

măcelarilor – pe

jgheabul

Culturii Crimei

carnea alunecă – din ce în ce

mai ameninţătoare – cu cât e mai putredă

şi-i păcat...

cei ce Te-au biciuit – din bice-şi fac

tronuri – numite „concernuri” şi

„piaţă liberă” – şi pleasna lor

turma umană  - bubuind de supunere precum

goana bizonilor – frenetic o mână

spre râpa sinistră-a shekelilor

Iudei – explodând puroiat

ei – biciuitorii – răstignitorii

Te-au smuls din icoană şi te-au

măsluit  - întru

apocalipsa continuă – te-au globalizat în

mijlocul unui templu stivuit din cadavrele celor care

cine sunt şi ce pot – au

uitat...

Doamne – ieşi din hrubă

ieşi la lumina focurilor cu care săracii-au

înflăcărat spre pierzanie – balurile de

mătăsuri – ale tuturor celor ce i-au

crucificat pe Golgota Vieţii – în abatorul

căreia nu i-au mai schimbat (...măcar

oleacă de jenă...) – numele: tot

„Terra” – vechea firmă – s-a păstrat... -  de ce

ar mai cheltui pe

licenţă – bani sacri...?! – doar – fără de niciun

răgaz – acelaşi şi acelaşi masacru în

numele Tău  - pocnind d-ipocrizie - -l preschimbă în

preasfântul ritual

ia – în mâinile-Ţi demiurgice – Doamne

mitraliera  iertării – spală-Te de păcat - de neiertatul

păcat: ne-ai uitat – o istorie – în

gheara infinitei umilinţe a

glodului puturos – rămas de pe unde paşte

Viţelul lor de Aur – dând impresia

generală că

ne-ai ratat!

***

CÂTEVA VIZIUNI DE TÂRZIU...

am răzbit pe cai sălbatici – în

amurgul vieţii mele...

constat – nostalgic – că

zadarnic am înălţat din mlaştină

catedrale  - castele – minuni

până la stele...

nimeni nu le priveşte – nimeni nu învaţă la umbra

geniului lor

spre cer zburător – nici

măcar nu le bănuieşte a fi existând

pre ele...

n-am să m-apuc să montez – ca un

electrician tâmpit – ochi

şi priviri – să smulg – ritmic - de sub suflete

sfârâinde – saltele şi perne – precum la

orgolioşii mincinoşi...

prefer să rămân – îngenunchind

rugi – peste golful viselor stele

rebele – numele să-mi rimeze cu

toate strofele lumii...

Dumnezeul Luminii – ostenit după

atâta zi – pas cu pas – coboară de pe

schele

*

pe stânci lunare – ostaşii sfârşitului de

luptă – vin să se

dezmembreze – apoi să se spulbere

nimeni nu-şi predă spada – ci o  sfărâmă de

ţancuri – să nu rămână decât aşchii – bune de

străpuns ochii

oboselii...

veşnic praf negru – şi

surzirea ecoului – păstrează acest loc întru

disperarea fără cusur – cu galoane de

apocalips

*

nu vreau să văd pe nimeni

nu vreau să cunosc pe nimeni

crăpătura din perete iradiază

lumină lunară – o lumină atât de

aspră şi autoritară – încât ochii

crăpaţi – se închid în sânge

stau în întuneric – privind zidul:

nicio lume nu poate fi mai

infect deznădăjduită – nicio lume

n-ar fi în stare să-mi anuleze

toate biletele spre zări – nicio lume

afară de cea în care

torţionari cu cagule mă ţin de subsuori

împiedicându-mă să-mi dau

drumul – pe tobogan -  în

josul liniştii

am lins cu limba toate tăişurile

de spadă – toate lamele

de brici – toate

marginile de cioburi

în zdrenţe-nsângerate – cuvintele mele

atârnă – peste marginea chiuvetei

înfundate: e-un abator de

limbi şi cuvinte – la

domiciliu

sângele aţâţă alt sânge – şi asta

fără-ncetare: în hale

au intrat – cu ochii arzând catifele de fosfor

lupii

crăpătura din perete – crăpătura din

poveste – vomită

disperat – aiurind de

slăbiciunea consistenţei

Hotarului: crima

Luminii Lunare

***

MANAGEMENTUL MORŢII

Moartea – „ex cathedra” – îmi dă

exemple – tot mai dese şi mai

elocvente: până şi un

dobitoc ca mine trebuie să se

„prindă” – de

apropourile  ei grosolane şi oarecum

perverse

nu-i nevoie să mă

siluieşti – am înţeles

te compătimesc: o viaţă

întreagă m-ai purtat  -  înghesuit - pe la

toate colţurile – ca să-mi

ţii discursuri – „pro

domo” – adică

trăgând mereu spuza pe

turta ta

de turta mea – să se

ocupe mucoasa aia de

viaţă – pe care nici nu ştiu ce ou a

ouat-o şi când – n-are habar cum o

cheamă (dacă o mai cheamă

cineva...) – şi nici cine a invitat-o la

săvârşirea acestor ritualuri

grave (mult prea grave pentru competenţa ei...):

 ritualuri „ de

trecere” –  trec eu la tine – după ce ai fost

tu pe la mine

şi te mai şi machiezi – strident ca o

paţachină – oribil

cât eşti de bătrână – Moarte

n-ai deprins bunul-gust şi

discreţia în

nimic

te scremi cât te

scremi s-o faci pe diplomata şi

deodată – hodoronc-tronc

taberi pe om

asta eşti tu – asta

ţi-e firea – dar te rog să

nu vii cu pretenţia să-mi şi placi – să mă şi

extaziez în faţa procedeelor tale de

ţoapă

dacă ai fi mai destupată la minte – mai

oportunistă şi cu ştiinţa managementului de

situaţie – ai profita la maxim de fascinaţia

mea maladivă

continuă – faţă de

necunoscut

ar fi mult mai rezonabil şi

mai puţin obositor  - şi pentru tine

să mă laşi să trec

liber şi cu ochii scânteind de

curiozitate – în acea lume

căreia tu îi faci – prin

stângăcia şi mârlănia ta

proverbiale – cel mai prost

promo

ai îmbătrânit

degeaba – Moarte

şi te încăpăţânezi să nu înveţi

nimic – din plictiselile

mele

legitime – faţă de o viaţă

călcată în picioare...

...de fapt

numai cu piciorul

stâng – o singură

dată

***

MĂREŢ E OMUL...

măreţ e omul...

prefiră – ca nisipul - fulgerele atomilor printre

degetele mânii drepte – ţâşneşte

printre aştri – javră bătută

hăituită - scăpată printre ostreţele

gardului...

măreţ e omul...măreţ...

dar are – oare – de

ales – atunci când

ucide – când suflă-n unica

lumânare de

Crăciun – dintr-un pom de

om sărac... - când curmă lumina-ntr-o

casă curată – gătită

cinstit - pentru nunţi - fericiri şi

pentru alte câteva

fleacuri?

...măreţ e omul – păcat că se-ntâlneşte

prea des – cu

sine însuşi – nu cu

ce se scrie  - în cărţi - despre

el...

lucrul ăsta - trebuie să

recunoaşteţi – taie cheful

oricui – de pălăvrăgeală...

...pentru că om se

numeşte – acea fiară teribil de-obscură - care

trebuie să sfârtece – până la os

fericiri – în aburii sângelui

proaspăt – să asfinţească – într-una

vieţile altora – încovoiat de cea mai ruşinoasă dintre

neputinţe: aceea de a nu fi în stare să rămână

stăpân  - liniştit şi

senin...

 - ...a trebui să-şi celebreze

propria viaţă – pe altare de

hoituri

***

SOCOTELI PE DEGETE

bani n-am – nici snaga tinereţii

cât despre... „farmec personal”... – ce să mai zic?

amicii-au devenit condescendenţi cu

mine – femeile

materne...cât de bine!

şi-atunci -  pe unde să găbjesc

iubirea – şi s-o aduc la

prag – lupoaică

îmblânzită?

din care cenuşă  - prometeic – spre fulgerare să smulg

greu jarul  răzvrătirii  - adânc

vuitoare -  sublim

restauratoare – prin care să

pun  - la punct şi

virgulă – să reaşez în cuvenitele – nu

doar smintit-râvnite – neoarbe de-acum

ORBITELE - sfruntaţi pigmeilor – care aştri se

cred – ori chiar se

numesc-învârtesc  –  pe un cer de

fascinantă banalitate?

(cu toţii – caini fără abeli – dar

desfrânaţi cu fiicele lui

Lot – am ars de tot eonul care Duh celebra

patetic...

viţei de aur pasc – docili – în bătătură – parodie

a ce-ar fi trebuit  - sireapă iapă – să-ngurgiteze

hămesită – lumea – de pe tablaua cu

jăratic fad)

...sau poate să devin sălbatic

eu – şi ne-ndurat – în vânătoarea de

memorii?

...cât eu gogesc în aşternut arid – pe sub

fereastră se scurg – valuri unduioase - în salturi de dive

pur demonstrative – ca să-mi marcheze depărtarea mea

exasperată – faţă de

soare – de lună şi de stele – ... se scurg  graţioase

prinţese – ziceam - în salturi fantastice se azvârl

lunare – GAZELELE – ţâşnind spre absoluta

libertate – precum lăcustele unui

imperiu african – pe care

vechi colonist timid – mereu

eu l-am cedat

vecinilor de soare  – iar ei –  sub

ochii mei – l-au măcinat – l-au

mestecat cu lăcomie - -ntre fălcile uitării

cenuşii...

...acum – lângă dorinţa şchioapă  – sforăie

afundată în tot ce e beznă – memoria: la gâtul ei

prin somn – visează cum se

naşte – candid – dar apăsat – lucirea de

cuţit

***

L-AM VIZITAT PE SATAN...

l-am vizitat pe Satan: era trist – dar

nu atât de trist încât să

renunţe la a fi

îndârjit

niciodată nu intră în grevă

niciodată nu se lasă nicicum măgulit

totdeauna a fost apostolul Fiinţei (dar nu cu

tinichelele istoriei omenirii de gât...)

...de când cu istoria

omenirii – a devenit cinic: nu se  mai lasă

de nimic înduioşat

e doar – cu multă-nţelepciune

înţelegător – dar

tocmai asta îl face din ce în ce mai

trist – din ce în ce mai izolat de

exploziile solare ale

nebuniei

el nu

nu e nebun – şi nici

adept al stării de balamuc: pur şi

simplu – nu se mai lasă de nimeni

insultat - ...compătimit

nu a fost niciodată

toate lucrurile pe care el – dintr-o

prudenţă – uşor de-nţeles – le-a lăsat

deoparte („s-a distanţat ani

lumină de ele...”) – i se pun – pe nedrept

în spinare: e uşor să-l arăţi

cu degetul – cocoşat sub vinile toate (chiar să convingi

istoria de asta...) – pe cel ce-a fost

o singură dată dovedit vinovat – dar

şi atunci – vertical ca un

trăsnet...

...el dă din umeri: acceptă – mai bine

decât să se supună unei revolte care

doar ar perpetua – extrem de comod pentru

alţii – confuzia cosmică

***

FALSA DINAMICĂ

s-a aşternut un pospai de zăpadă – făcând în

ciudă luminii – privitoare

piezişă

în fiecare dimineaţă – Domnul General trezit

după ce se spală apoi se rade la sânge – îşi

îmbracă uniforma de gală şi-şi înşiruie – tot

pieptul – până la burtă – decor

aţiile – flască natură moartă

în cimitir – feţele morţilor sunt

spălate – până la os

de apa rece şi proaspătă a

zăpezii topite

Domnul General face o cerere – acolo foarte sus

unde ştie el – ca ziua de ieri

să se repete: n-a fost mulţumit de

prestaţia ei

vampiri – amatorii de senzaţii tari au

supt-o însă – până la ultima picătură

de unde să mai iei o zi de ieri – când

şi cea de azi – groaznic de palidă – abia

se mai ţine pe picioare?

...pospaiul de zăpadă s-a topit complet – dezvelindu-se

iar – eternul rânjet hâd – al

pământului

***

PARTEA A III-A:

REQUIEMURI DE PRIMĂVARĂ

REQUIEM PENTRU BASARABIA – 8 aprilie 2009

zile de primăvară - zile de

prigoană – înviată

...vine Paştele Uitării...

uită-te la Nistru – cum

curge – uită-te la

viaţă – cum se duce – tânără – fără

rost – fără de lumină – fără de

Mistic Pribeag - Călăuză

uită-te la Nistru – cum

curge – degeaba – uită-te la

sânge – cum şiroieşte

degeaba – uită-te la

gânduri – cum se năpustesc pe

străzi – degeaba

niciun duh nu trece peste

apele Nistrului – nu pluteşte

niciun duh pe

deasupra străzilor – incendii sumbre de

speranţe – cu gâtul

ars –  lacrimi stoarse de

gaze lacrimogene

(oameni de cenuşă – peste tot - numai oameni de

cenuşă...)

zile de primăvară – zile de

prigoană – degeaba

te uiţi la Răsărit: nu răsar decât monştrii

nopţii – care

nu mai trece – degeaba te uiţi spre

Apus – căci acolo

în mod corect – de toţi ştiut – moare orice

soare

uită-te la Nistru – cum

curge – uită-te la

Prut – cum tace

vinovat: n-a venit

ceasul – „încă nu s-au întrunit

toate condiţiile  - şi toate conjuncturile n-au

încă nuntit”... – la masa lor

otrăvită...

aşa şoptesc apele Prutului – scuzându-se faţă de

apele Nistrului...

neamurile tac – cu

spatele la neamul care

moare – la a nu se mai ştie

câta generaţie de

sfinţi inutili... - li s-a

refuzat martirilor – calendarul – dinainte de

Facerea Lumii – dinspre Răsărit – spre

Apus

să-ţi fie ruşine – soare

că te mai ridici deasupra

mâlului – de pe fundul

Nistrului – de pe fundul

Prutului – unde zac

uitate – îngropate de ape – moaştele lui

Hristos...

***

NEVOIA DE IUBIRE

de ce să te temi şi să

tragi? – de ce să urăşti? – de ce

să tragi cu moarte – să tragi a moarte

Omule?

de ce să gâfâi – transpirând de frică şi

ură – cu arma îmtinsă – spre

toţi şi spre

nimeni? – de tine – da – de tine ţi-e

frică – pe tine

te urăşti...

de ce să te temi şi să

tragi? – aruncă arma la

pământ – fă-ţi cruce – să te

lepezi de diavolul fricii – fă-ţi cruce – şi

strigă: „iubesc! – iubesc tot ce-mi

stă dinainte de ochi - dinainte de propria-mi

făptură – dinainte de

frică... – vă iubesc – pe toţi v-am

mitraliat cu iubire – şi numai astfel – pe toţi

vă strâng în pieptul meu – fără

frică – eroic:

blând către

sfânt...”

***

GLOSE LA BASARABIA...

păsările – încă – n-au învăţat

să facă „drepţi” – nici măcar

arborii – pe care

mi i-aş fi dorit drepţi – dar sunt

strâmbaţi de durere -  ba

mulţi – decât să se

supună – s-au prăbuşit – sub

Drujbă...

mă uit la apa râului – cum

nici nu încearcă măcar a fi

dreaptă – se strecoară

insinuează – bârfeşte – se

dă cu lumea...

dar cerul – cerul

nici nu se dă cu lumea – nici nu face

„habt acht” sau „smirna”... – ci se

întinde voluptuos – liber a fi

languros – cu Domnul

lui

îmi voi muta aşternutul

cu totul – la el – liber-albastrul – să

reînvăţ – astfel – a fi – din nou

şi pentru mai mult decât cercul unei

zile – Om

...ce păcat că îmi va fi cam

urât – acolo – de atâta

pustiu de lumină – de fabulos

dor – după ce n-am avut pe pământ... – parte de

apoteoză cu limba tăiată din suflet -  ca

smerire a vinii...

*

copacii – nesiguri pe ei şi pe

lume: oare să

înmugurească – să nu

înmugurească? – mai are – ceva

vreun rost...?

încă nu şi-au dat răspuns – la

nedumerire – iar noaptea

se lasă – mai repede ca

de obicei

„şi mâine-i o zi”... – dar

dacă – peste noapte – va

izbucni Marele

Incendiu – şi-i va prinde cu

Candela stinsă?

*

cântaţi – din toţi bojocii – păsări ale

cerului  - cât încă nu s-a interzis

cântatul

înmuguriţi cât mai

sofisticat – copacilor pământului – cât încă

nu s-a interzis

înmuguritul

grăbeşte-te – apă – să

curgi -  până când nu ţi se vor pune – şi ţie

cătuşe – într-o cameră întunecată  - de

gânduri spurcată - de ne-oameni

extratereştri... – cât încă mai respiri – cu

plâmânii tăi largi şi fluizi

orizontul – nesupus la

taxe – vize şi

vămi... – dincolo de

vremi

*

păsări – copaci  - şi tu

apă desprinsă din cer: faceţi-vă treaba – bine şi

din tot sufletul – nu vă uitaţi la

mine – cum oftez – neputincios

numărând stelele spre care aş fi

putut naviga – şi n-am

îndrăznit

...cocoaşă pleoştită-ntre

umeri – pânza corăbiei pe care

visam – zi de zi – s-o

ridic – şi-am tot amânat

vinovat

***

SUSPECTĂ PRIMĂVARĂ...

tu garantezi că slinoasa asta – codoaşă de

bordel – poate fi numită: „una bucată

primăvară”?

pău, nu prea poate fi – oricât screme

eleganţă – oricât se parfumează: pute a

putregai de piramidă

degeaba scârţâie păsările – degeaba-şi

împing degetele – prin mănuşi de bumbac

mugurii: este iarna

nucleară – prorocită de

şomerii cerului

toate crizele-au apucat-o – pe

impostoarea isterică: un întreg

balamuc mugitor urlător

(...urletele nu se aud – se tac

cu o înverşunare

înnebunitoare – cavou de

sfânt parvenit)

crengile ard – dar nu

miroase a curăţenie – ci a

pneuri arse în Gaza – sau la o manifestaţie

anti-NATO şi anti-globalizare: miroase a

ochi arşi de gaze lacrimogene – călăi

torţionari strănută

acut – prin tufişuri – explodând exilaţii

scatii – pe

sub reverele de gală ale

cerului

un şef de guvern vorbeşte la celular – cu

încrâncenarea celui care se tocmeşte – la

sânge -  pentru

sufletele aşteptând stivuite – în

iad

e o primăvară anti-NATO anti-globalizare – dar

scrisul de pe pancartele din sufletul nostru nu

seamănă cu scrisul de pe

pancartele de pe străzi – şi

în cele din urmă – toată

expoziţia asta dementă conţine

doar panouri publicitare

se anunţă faptul că

angrosistului Iuda i-a

reuşit – vânzarea întregii lumi – TOT

STOCUL! – la preţ de

speculă (da  -  sic! -  „en gros”...!)

ce mai contează să te

uiţi pe geam? – mai bine

culcă-te – în mijlocul

pieţii libere de orice

sentiment

puful de pe coada avioanelor

cu reacţie (glorios zburând deasupra

celor fără reacţie – ce requiem planetar!) – te va

îngropa – la fel de repede şi desăvârşit – cât şi

uitarea faptului că – de acum

orice primăvară va fi doar toiul de

iarnă – îmbâcsit de uraniu

plutoniu – de tot

greul pământului

***

NEASCULTAREA

ciocanul ceasului de la catedrala

catolică – mereu izbeşte

o singură dată: mereu

„unu” – mereu

UNUL

dar cine mai stă să asculte

astăzi – de

vechile ceasuri?

***

CÂNTEC DE MAHALA...

în primăvara toamnă

cu nori vineţi pe spate

se lăfăie o bârfă:

că orişice se poate

bandiţi şi sfinţi – deodată

trec printre ochii gemeni:

deschid aceeaşi poartă...

cu cine să mai semeni?

trădat – c-un şiş în spate

silit eşti ca să scheauni

formule diplomate...

fecioare pentru fauni...

şi de-un „prinţip” te zbate

candid ţap logodit –

eşti lumii aste frate...

...cât şi-un meteorit!

***

TERORISM POETIC...

ai venit să faci puţină lumină

printre copaci: ai dat cu

spray de soare şi cu

deodorant de păsări – şi totuşi – tot

pământul miroase-a gunoi şi a

hoit ne-ngropat

tânjesc să-mi fac – singur – injecţia de

uitare (o – nu vă bucuraţi că

aţi prins un traficant de droguri!): cât vor exista

medici – vor exista şi

schilozi – bucăţi sângerânde de

oameni – fleici de

suflet

în măcelăria centrală s-a făcut

primăvară: străluceşte

sângele vărsat – peste

tot

iau un chibrit – şi-l arunc

peste umăr – în mijlocul

benzinei ce mi s-a scurs din

ochi

la ce să fie bune şi filmele astea

comerciale – cu testicule crescute din

umeri (în loc de aripă...) – decât la

alegerea unei variante – cât mai

indecent explozive – de sinucidere

sectant colectivă?

***

SADISM TELEFONIC

îmi place să las telefoanele

să sune – să dispere şi să

transpire sunând – cumplit să

transpire – până la pneumonie

telefonică – după care

să mă desfăt cu horcăitul

intuit – de la celălalt capăt al

fiinţei mele

melancolic-morganatice...

***

BAIE DEMOCRATICĂ

pe marginea filelor cărţilor mari – autorii

îşi tuşesc gloanţele care-au fost

trase în ei – alţii

îşi scuipă iradierile – ce i-au

transformat în

radiografii sub pământ

e atâta libertate şi democraţie în

lumea contemporană – încât

mi-e şi frică să scriu vreun vers

următor...

se face dimineaţă – clandestin

în miezul de noapte

şi cadavrele tot nu pot fi

numărate – ci rămân

crăcănate în mijlocul drumului – în mijlocul

conştiinţelor care se feresc să privească – rămân

oarecum întristate...

...pe marginea filelor cărţilor

mari...

(...„ţine-ţi dracului gura

odată!”...

îmi strigă o

lopată...)

Hristoase – pune semnul de carte: propria-Ţi

Cruce...

citesc – de acum – din

pomelnice – pentru

morţi: e atât de

reconfortant pentru

vii...

***

AŞTEPTAREA MORŢII ÎN CULISE

aştept vestea publicării vreunui articol

ca pe-un copil de-al meu întors de pe

front – să ştiu dacă

soldaţii mai ştiu să-şi facă

datoria sfântă – deci

caraghioasă - faţă de nişte

vechituri – plăci de patefon – iscodite prin

cuferele prăfuite  (prosteşte

îngereşte...) - de

Sus: patrie - familie

neam...

dacă pot să mor  - hoit înăbuşit de

modernitatea cool-trendy a

sinucigaşilor – deci dacă pot să

mor - fără să-mi mai

ţin faţa  - spre sus încordat – cumplit

disperat

însetată - spre cerul unui vecin (drag mie...)

se zice – de mult -  în condiţii tulburi

mort – de noi toţi

cu topoarele

asasinat : ...Dumnezeu...

...mereu – acelaşi vis

ratat...

***

COANA PRIMĂVARĂ...

primăvara năvăleşte apelpisită – ca o

cucoană la coafor – după

ce a fost păruită de o

vecină

şi nu se linişteşte sub cască – până

nu-i ies muguri – pe

faţă – pe braţe – pe

picioarele cu fuste

suflecate – la limita minimei

decenţe –  şi – în general - peste tot

unde este vizibil şi îi

reface imaginea

bună (în

speranţa că aia

proastă – va fi uitată de

fraieri...)

***

REQUIEMUL  PLECĂRII...

au plecat – de-aici – în cealaltă lume – atâţia

oameni drepţi – duhuri înalt arzătoare pe

ruguri – dumnezeiesc

inspirate - profetice - şi

a rămas atâta gloată

inutilă – nisip murdar – încât

e vremea să mă mut: dincolo... -

acolo unde lucrurile mai au

rost şi haz – acolo unde

actorii şi-au transportat scena

întreagă – fulminant expresivă – a

sufletelor lor – acolo unde

feţele n-au înţepenit

imbecile – acolo unde ochii nu s-au tulburat de

beznele terorii vidului

e ca atunci când – iarna

urătorii – văzând că – la o

casă – luminile nu s-aprind de

hăielile lor extatice – suflete fluturate cu

intenţii fraterne – iar câinii

de după ferecături – mârâie sălbatic – undeva

în întuneric – atunci ei se-ndreaptă – veseli – fără

resentimente lăsate în urmă – cu

inima uşoară – se-mbulzesc spre

casa de-alături – luminată şi

deschisă – deplin

primitoare

***

PARTEA A IV-A:

BOALA POETULUI

BOALA POETULUI

                             se dedică lui EUGEN EVU

boleşte – Poete – cu înverşunarea celui care

mai are de făcut nu

multe – dar, măcar

LUMEA DE LA-NCEPUT!

te aşteaptă – grăbitule – o – tu - mult prea

ascultătorule -  pe tine - cumintele-n ascultarea

chemărilor vagi şi

pierdute-ntre astre:  apoteozele celeste – slujite

întru gloria

Pământului : Olimpiada

Verbului Divin!

***

NU  - CRIMEI DE LEZMAJESTATE!

                                     se dedică OANEI...

nu atingeţi -  cu atingere de

lezmajestate – evanescenta cunună: florile de

vişin! - altfel

spulberaţi frişca de pe tortul de

nuntă – zăpada proaspătă - presărată pe

vise...

depărtaţi-vă de minunea fragilă – a

Primăverii – în vârfurile

picioarelor...

lăsaţi – o să se

stoarcă singură de

preaplinul bucuriei

atât de scurte – plăpânde – atât de

tragice – de

A FI!

***

VIŞINI ÎN FLOARE

a venit Împăratul! – nimeni

n-a auzit huruitul roţilor

caleştii Maiestăţii Sale – dar

Maiestatea Sa este

aici! – hlamida albă

a acoperit pământul – ca pe un

nou – izbăvitor văzduh – cu blândul – atotcuprinzătorul

totalitarism  - al

Înţelegerii

a venit Împăratul! – e atâta

proaspătă – neîntinată bunătate – cerească

blândeţe – în

stăpânirea lui absolută – încât

până şi ziarele s-au oprit din

scârţâitul lor slugarnic – despre

democraţie...

până şi ziua a uitat să mai fie şi

noapte...

a venit Împăratul! – cu

atâta linişte albă a umplut

grădina şi ochii – încât nimeni

nu mai simte nevoia să mai

privească la televizor:

Împăratul – hlamida lui

florile de vişin – mai mult decât oricare

soare : ele revărsând

bine

se îngroapă – sub pleoapa uitării – în flori albe de

vişin – Mocirla – hlamida

lui de iubire – atotiertătoare – în albeaţa

caldă – a petalelor ei – curmă – încă

de pe buze – încă din

beciul minţii – orice început de

zvâcnet al cozii de drac: bârfă – cârtire şi

zvon...

a venit Împăratul!

iată singura – eterna – beată

cât şi clipa goetheană de

fericire – REALITATE

de acum – până-n vecie

nimeni nu va mai avea dreptul de a fi

toropit: Cristalul

cu toată asprimea lui

rece – trezitoare de

aştri în sânge – fulgerătoare de monştri în

vise – a învins

menuetul de îngeri  este ritmul – de-acum

– al aortei – al

auricolelor şi

ventricolelor noastre

a venit Împăratul!

dacă nu vă puteţi bucura – măcar

priviţi – şi

smeriţi-vă trufiile sufletului – în

liniştea cea vie – foşnitoarea maree de alb - a

Sărbătorii

***

PAŞTE

rare păsări sfinte – poate îngeri

zboară peste vişinii în floare

e atâta alb – încât te doare:

de atâta sărbătoare – sângeri...

Hristul – în lumină de petale

împărat stăpân peste grădină

se arată spre iertare – şi suspină

când vreun suflet îi alunecă din poale

aleluia – susură copacii

aleluia – scânteiază cerul

nu ucideţi – nu ucideţi mielul

să nu stingeţi în grădină macii

Golgota a fost – acum e linul

a-nflorit văzduhul – alb şi moale

(Moartea s-a făcut frumoasă cale...) –

şi-a închis prin Sine-n lume chinul

***

DEMENTA GÁDINĂ...

degeaba  încerci să ştergi ecranele

televizoarelor – calculatoarelor: bulbuceşte – ca din

chiuvete-nfundate – sângele din ele

într-una – sângele fierbe-ntre

noi – a umplut spaţiile

interstelare – clocotind

...sălbatic  - furios urlătoare – deviante spre

Roşu...

ce-ai făcut – Doamne?  – ai scăpat

nebunul – urangutanul cu

briciul în mână – l-ai scăpat la

crimă – şi urlă

urlă-ntre stele – de plăcerea de a

fârâma – spinteca – slobozi

sângele – din cele mai ferite şi

umile unghere – unde el s-a

ascuns – în viaţa microscopică din

tufişuri – de pe ramuri – din

iarbă – şi în

cea macroscopică – din văzduh şi

ogrăzi – străzi şi

bulevarde galactice – din beregata de zi ca şi din

beregata de

noapte

de stâlpii lumii – atârnă – ca

nişte maţe scoase la vedere – vinele

tot mai secate – ale

unui mamut de

fântână

nu mai e vorba de nicio iertare  - ori de

mântuire – ci doar

să Te salvezi - Doamne

pe Tine – de la acest

Potop  – aiuritor amestecat  cu un

Incendiu dement – să apuci să

ieşi din casă: las-o

naibii să se mistuie

singură – scrum  să se

facă – şi apoi să plutească – în

propria-i leşie – de doi bani

cisterna (...atât mai preţuieşte – în

scleroza asta de cosmos – elixirul

Sângelui Tău...) – şi

apucă-Te – Doamne – depărtat – ooo!!! - depărtat ca de

ciumă – să

clădeşti – pe temelii şi

podele de lumină – o adevărată şi cât mai

pustie – curată – Grădină – fără

vâscos şarpe – şi fără

dementa – umana

gadìnă

...şi prudent

intreprinzător fii: schimbă iute Sângele – în

Benzină...

***

SCURT TRATAT DE CONTABILITATE COSMICĂ...

sunteţi chemaţi să daţi seamă de

numărul loviturilor – dureroase – ale

ciocănitorilor – în

trunchiurile astralizate – sunteţi chemaţi să daţi

seamă de numărul valurilor şi al

frunzelor – sparte la ţărmul

liniştii – sunteţi chemaţi să

daţi seamă de paginile romanelor

geniale – care – din pricina neîncrederii

funciare - în voi şi lumea voastră - încă nu s-au

scris... – şi – poate

niciodată

nu... - dar şi de fulgii care-au căzut – de-o

istorie-ntreagă – jucând teatrul

iresponsabil – laş – al

disimulării - topirii în

bălţi...

sunteţi – cu toţii – responsabilizaţi

pentru tot ce s-a făcut – fără

nicio regulă – cât mai ales  - pentru ceea ce nu

s-a făcut – într-o mistică

tendenţioasă regulă a

Ne-facerii

sunteţi responsabili de această

lume – şi nu vă mai văietaţi de

războaiele regulate – de crimele

violurile  - toate

regulate – de

mirific calculatele trădări: toate acestea

există – în regula Facerii – ca însăşi ilustrarea

Divinei Reguli Cosmice

Eterne – voi ocupaţi-vă de ceea ce

iresponsabilul  - senilizatul

Dumnezeu – nu reuşeşte – sau

din profundă rea-credinţă – nu VREA

să ia în cârca Lui

boemă

va plăti scump – acest Funcţionar

Cosmic – pentru neglijenţa Lui – din

ce în ce mai evidentă: înălţaţi

statui şi imnuri de slavă – funcţionarilor

bravi – conştiincioşi – care vă calculează – până la

centimă – coeficienţii de nenorocire

inevitabilă – în cazul bolii voastre

intratabile – coeficienţii ca şi clipele - până la

dispariţie – a stării voastre

paroxistice: aceea de

OMENIRE UMANĂ

***

POMI ŞI OAMENI SUB PLOAIE

oameni inconştienţi – cât şi

mine – beat – se vor

înfrupta cu poamele chemate – prin

flori (risipite – acum – în

mucede bălţi) – din vlăgile şi

sevele pământului – şubrezit

cumplit – de această ploaie

dementă – care-mi aduce sub

fereastră – aluviuni – toate păcatele vieţii...

şovăitori – paşii mei nu mai îndrăznesc:

calc acest pământ care – la o

clătinare – se va spulbera în

cosmica mocirlă

nu mai cred în flori – nici în

temelia pământului – cu atât mai puţin în

mumiile ascunse în

roşeaţa de fard a

paiaţelor poame

nu mai cred în şansa de a

redeveni om – cu fluturele

soarelui curat – ascuns

a joacă – în căuşul palmei...

mă las pe spate – în

mocirla pivniţei terestre: deja

simt sub ţeastă cum

fojgăie biruinţa oribilă  - a

găvozdiţi şobolanilor – ochii lor roşii

sunt singurul lucru fără de

fard – şi arzând cu intensitate

normală...

...probabil – imperios

necesară...

***

GLOSE DESPRE CRANIUL MODERN...

nimeni n-aşteaptă de la tine

imperios  (uneori chiar

burzuluit!) – decât să-ţi faci – sus pe

scenă – în văzul tuturor

imbecililor – cât mai repede – numărul tău de circ

penibil – apoi – să te azvârli – iscusit

drept în viscerele clefăinde ale

pământului – unde

viermii să-ţi analizeze şi demaşte – mai

pe-ndelete şi mai

frust – penibilul sus-zis – până la

CRANIU

...nimeni  nu-l mai aşteaptă – azi

pe Hamlet – care să pună un

plasture de minimă decenţă

filosofică – peste orbita holbată de

uluiri – inutile – a

CRANIULUI

***

LUI...

ai vorbit cu noi – vorbeşti în

noi – vei vorbi prin

noi –

ştiu cine eşti!

Te-am văzut prin ochii tuturor

prinţilor umilinţei – regilor

smereniei – împăraţilor

durerii – anonimilor

jertfei Iubirii

Hristoase – Tu!

nicio clipă a vieţii mele nu este

limpede – fără privirea ochilor

Tăi – către

mine – nevrednicul...

niciun gând de-al meu nu este

curat – fără a trece prin

focul jertfei

Tale – de neînţeles – de

neînţeles  - cât de mare – cât de

înaltă – asupra tuturor

revărsată – un adevărat

torent de ceruri în

Lumină!

fiară neînţelegătoare am fost – şi Tu mi-ai pus

mâna pe umăr – îmblânzindu-mă frate

atotînţelegător

nicio lacrimă de-a mea nu se face

primăvară – fără

credinţa în

Duhul meu – de vulcanic pojar

pe mistuitorii viermi cerul i-a dezlipit – desţărmurit

iscusit - i-a

minunat dezvăluit – iar

fluturi...

cerul mă-nfrăţeşte – întru Iubire – cu

Dumnezeu – cu

oamenii şi cu  toţi cei ce zborul

mereu de la cap reînvaţă - cu

viermii: deopotrivă – deopotrivă

deopotrivă...

***

O-NTÂLNIRE

nu mă ascund – Doamne: mă

feresc

dacă voi da de mine cel pe care nu-l

aştept – îl voi înfrunta – dacă nu

voi adormi

ce-Ţi spun aici – Doamne – nu e

Poezie: sunt

gândurile mele – adică

cei din urmă prieteni

cunoscuţi – poate chiar

duşmani – pe care îi mai vede un

om – în lumea asta – înainte de a veni – în

ospeţie – la

Tine

poate că tu eşti mohorât – fără chef şi

posac – poate

necăjit – ca şi mine – că prea

multe nu ţi-au ieşit cum ai

vrut – cu lumea asta: aşa că

lasă-mă – mai

lasă-mă – o vreme – să ostenesc la

gândurile mele

n-or fi ele frumoase – dar sunt tot ce

mai am – înainte de a rămâne

numai noi doi – singuri – nepregătiţi

de-ntâlnire – nici Tu – nici eu

totdeauna  (orice ar crede şi zice

oamenii) – Moartea noastră Îl

prinde oarecum nepregătit pe

Dumnezeu: nu-i volubil – n-are

„papagal”  - nu-i persoană „de

societate” – nu ştie cum să înceapă

vorba – cum să conducă o discuţie – cu unul

nou venit în

casa Lui – şi pe care – să fim cinstiţi până la

capăt – nu şi l-a dorit pe-acolo...

stăm faţă-n faţă – eu şi El – El şi cu

mine – şi doar ne privim în ochi: poate vom

scoate-o la capăt – poate ne-om obişnui unul cu

altul – poate nu...

oricum - nu trebuie – chiar de la-nceput – să ne

aflăm în vorbă... – nu-i de glumă: e o-ntâlnire – cât

eternitatea...

...mda... – s-ar putea să se fi rătăcit – pe-aici – ceva

Poezie – aşa că

în mare – smerită

grabă - închei

***

APRECIERI

o – cât de furios am fost pe viaţă

şi mai sunt

dar refuz – cu-ncăpăţânare – să mă

uit în palma mea – la foşnitoarele

ispititoarele linii – ale

vieţii – iubirii

norocului

nu discut – nu mă mai cert cu

nimeni – decât cu

Dumnezeu

e neplăcut – dar e atât de

Viu

...şi e singurul care vine

parolist – la-ntâlnire

***

BALADA LEGĂMÂNTULUI

legământ purtat de vânt

te-a luat Cârtiţa-n pământ

te-a luat şi-mpodobit

cu broboane de mormânt

legământ cu lună – stele

şi cu soare printre ele

asuzi răni pe la cuvinte

putregaiuri prin veşminte

legământ al Lui şi-al Ei

ferecat între scântei... –

ieftin te vânduşi la ştime

şobolanilor din rime...

şi-au venit un drac şi-un sfânt

să-şi taie din legământ...

dar Prinţul care trecea

s-a-nfipt până la prăsea...

***

APOCALIPSIS

e noapte târziu

o parte din omenire se uită la

televizor – alta – ameţitor furnicar

dansează-n orgasmice bacanale şi face amor

muzical – sau

sportiv – fără alt instrument decât

Neantul

...cei mai mulţi se omoară – cordial - între ei

e noapte şi e şi mai târziu

câţiva – dureros de puţini – oameni – murmură la capul

bolnavilor – rugăciuni

alţii – sumedenii – se gândesc la

invenţia cât mai multor boli pentru

omenire – calculând – precum păianjenii graşi – atârnând

deasupra paturilor – câţi bani vor horpăi – hulpavi

vampiri - din această

afacere cu - Pustiul

...unul singur stă uitat pe Cruce

stearpă imagine a inutilităţii

e noapte şi e mult prea târziu

***

ŞCOALA LUI SATAN...

ce-nveţi mai dulce la şcoala lui Satan?

ca sângele şi moartea să-ţi fie bucurie!

ce-ţi sâsâie-n ureche „părintele” duşman?

despre desfătul veşnic şi golul din tărie!

deci carnea ţi-e temeiul şi singurul sălaş

să te închini la sânge – de milă să fugi laş...

„...în carne-i adevărul şi-n spasmul ei cel orb

închină-mi-te mie, doar mie, Zeu şi Corb!

...fii ucigaş de frate şi umflător de maţ

...ce-s pasăre şi suflet?! – în piept ai...găinaţ!”

...aşa îţi linguşeşte auzul desfătat

străvechi Arhanghel Negru – şi veşnic ne-mpăcat...

***

STEJARI PATETICI

stejari patetici – azvârlind gesturi în

dreapta şi-n stânga – de parcă

ar interpreta – cabotin

Macbeth ori Hamlet

persiflându-i –  seara trece printre

împrăştiate – spre patru zări

deodată – gesturile lor – seara

raisonneur-ul piesei – distilează

din isterii trucate – margini discrete de

lume – filigranul palid al frunzelor - tăiat pe

retina mea: litere ale

istoriei unor vremi

epopeice – şi totuşi sunând din

corn – cu atâta depărtată

înăbuşită melancolie – încât – de

emoţie – răsare luna

stârnind un ultim – suprem

foşnet de păsări

stejarii au încetat s-o mai facă

inutil - pe nebunii: privesc – cuminţi acum

din sală – jocul subtil

frenetic – al fantasmelor de lumină – rostogolite

năvalnic - din cer – printre

ramuri

undeva – în mijlocul

regescului teatru – s-a înţepenit

umil - întârziat

răvăşit  - fulgerat de poveştile concomitente ale

frunzelor – Cristul

***

DISPUTE PE TEMA MORŢII...

în fiece clipă a vieţii tale

trebuie să fii pregătit de moarte

niciodată moartea nu confundă

pe nimeni cu nimeni

niciodată moartea nu ia pe altul  - în

locul tău – nici

invers

dar sunt cei ce cheamă

moartea – pentru alţii: blestemaţi fie – pe veci

chemătorii de moarte

dar poate că tocmai

moartea – i-a năimit...

deci: nu vă puneţi în slujba

morţii – măcar atât

puteţi face: voluntar – onorific

fireşte

...doar pentru un zâmbet al Lui

Hristos...

***

CRONICAR DISPERAT

în poezie – în tot ce

scriu – eu nu fabulez: cronicar

harnic – eu

consemnez – cu febrilitate – mereu

speriat – exasperat la gândul că un spasm de

ultimă oră – mă va întrerupe – mă va

împiedica să vă spun – tot ce se întâmplă în

această lume – se întâmplă mereu

alături de voi – dar şi

înăuntrul vostru – sfărâmându-vă

ochii în  cioburi – risipite peste tot pe unde

călcaţi – şi voi

habar n-aveţi

păşiţi – orbi veseli – peste

cadavrele voastre – de zi şi de

noapte – de parcă v-aţi fi

dezbrăcat de pijamale – şi

prin mijlocul străzii – înaintaţi

clătinându-vă  - euforici – moralitatea

goi-puşcă – fără

ruşine ori păsare

eu – cronicarul – mă

grăbesc – cât pot – să vă

acopăr ruşinea grotescă – sub

cearşaful – strâmb înfăşurat peste goliciune – în

maximă – febrilă grabă – al

cuvintelor mele – tot mai

torenţiale

cuvintele mele plâng – ca o

haină veche care mereu nu vă-ncape – un

veşmânt umil – care ştie că va fi azvârlit

de pe trupuri – nervos – de către toţi nebunii - care

nu suportă să rămână

cuviincioşi – în faţa Lui

Dumnezeu

***

DEPENDENŢĂ

nu sunt dependent de televizor

nu sunt dependent de Internet – nu sunt

dependent nici măcar de

cărţi – dar sunt dependent – zilnic şi

voluptuos – de mirosul puturos de

pucioasă – al eşecului

sunt dependent de zăbranicul negru al

lipsei de iubire – sunt dependent de

chipul rânjitor al gândului

inutilităţii – chip care nu mă părăseşte odată cu

somnul – ci-şi

înfige colţii – adânc – în beregata

somnului meu – încât – în

fiece dimineaţă – mă trezesc

sângerând abundent – lac

de sânge: un sânge

incolor – inodor – dar cu gust

atât de amar – încât

toată ziua – mestec doar

petale căzute din

florile copacilor îmbolnăviţi de

moarte – ai

Cerului

***

DUPĂ PLOAIE

contururile obiectelor – după ploaie – au devenit

atât de clare: nişte

concluzii – trase de

Dumnezeu

(El predă lumii – prin istoria

stufoasă  - Logica Absolută...)

dacă am uni – printr-o linie - toate

contururile-concluzii – ale

tuturor obiectelor şi evenimentelor din

lume – s-ar

obţine desenul unui drum – la capătul

căruia – îl aflăm  - fără greş - pe

Dumnezeu

...totdeauna plouă – prin deşertul

nostru - cu Tine

Doamne...

***

PEISAJ CU CĂRŢI ŞI VAMPIRI

de-o veşnicie – singur îngropat

în camera întunecată – printre

cărţi – precum un vampir

blestemat să uite de

soare

din toate părţile – hulpave

înfoiate – precum àripi de diavol – mă

pândesc – clămpănind din

coperţi – cărţile – gata să-mi

sară  - grămezi de veninoase

pulberi  - pe piept – pe

faţă – pe

ochi – să mă sufoce cu

dulceaga lor dragoste de

sânge şi praf şi

cenuşă

sângele meu le-a ghiftuit

sângele meu bulbuceşte – printre

filele lor – râgâinde

hidos

şobolani – sau

cărţi – sau

furibundă necredinţă: totul se-nghesuie

sub spinările sure

care-mi stau – găvozdite

pe piept – şi mă

sufocă – extatic

îmi linciuresc vlaga de

noapte

***

DE CE EŞTI NEGRU, DOAMNE...?

de ce eşti  negru – Doamne

că doar pe-acolo pe la Tine

nu funcţionează – încă – „political

correctness”?

de ce te visez negru – tumoare extinsă de

cancer – Doamne – de câte ori închid televizorul

Internetul – de câte ori îmi înfund arterele

de comunicare cu

lumea?

o – Dumnezeule metastatic...

de ce eşti negru – Doamne?

chiar negru-negru... – şi totuşi

n-ai veleităţi de preşedinte

mesianic...

pe toate lungimile de undă ale

gândurilor mele – Doamne

curgi ca păcura – năvalnic ca